Studiu de caz - Cum facem Social Media

Studiu de caz – Cum facem Social Media

Client
Tip proiect

Instaplan e genul de companie despre care, dacă ești în domeniu, ai auzit sigur. Proiecte solide, echipă serioasă, clienți mari, lucrări care chiar contează. Dar, în online? Era cam liniște.

Aveau deja în portofoliu spitale modernizate, sisteme complexe de încălzire și răcire, stații de pompare, proiecte industriale, dar toate astea erau vizibile doar în devize și contracte, nu și în ochii publicului.

Lipsea vocea. Povestea. Coerența.

George Brănișteanu, fondatorul e genul de antreprenor care muncește cot la cot cu echipa lui. Nu e genul care “postează” doar ca să fie activ. Și cumva, fix asta a fost și atuul lui: nu voia să pară, voia să comunice sincer.


Provocarea

Când ne-am întâlnit, mi-a zis ceva care a rămas cu mine:

“Eu n-am timp de marketing, dar știu că trebuie făcut. Numai că nu vreau ceva artificial. Nu vreau PR. Vreau ca ceea ce postăm să fie real, relevant, și să conteze pentru oamenii care chiar pot deveni parteneri sau colegi.”

Și avea perfectă dreptate.

Oamenii din inginerie nu au timp de bătut apa în piuă. Nu vor să umple canalele de “suntem mândri că…”, ci să spună clar ce fac, cum fac și de ce contează.

Dar cum faci asta fără să devii obositor? Cum găsești echilibrul între prezență și discreție, între profesionalism și umanitate?


Soluția: o strategie de comunicare eficientă

Am stabilit un lucru de la început: ei oferă insight-ul, noi ne ocupăm de tot restul.

Adică: George și echipa să ne transmită ce se întâmplă în companie, ce proiecte sunt în lucru, ce noutăți apar pe teren, ce lecții se învață din mers.

Noi, transformăm totul într-un plan editorial coerent, cu conținut scris, video și vizual, adaptat pe fiecare canal – fără a pierde esența.

Și poate cel mai important: le-am oferit o structură care eliberează timp. Acum după mai mult de un an de colaborare, ne auzim doar o dată pe lună câte 30 de minute, să ne aliniem planul de comunicare. Eu știu ca antreprenorii din inginerie nu au timp de pierdut.

Și în plus, nimeni din echipă nu trebuia să se transforme în copywriter, sau să aibă discuții interminabile cu ChatGPT. Doar să ne spună, sincer, ce trăiesc.

Un mare atu al companiei a fost faptul că George Brănișteanu are în echipă pe Diana, care se ocupă de filmare și editare video, adaptându-se ușor la trenduri și surprinzând momente autentice dintr-o zi obișnuită de lucru.

Asta ne-a permis să lucrăm repede, eficient și cu autenticitate. Fiecare clip surprins în teren devenea o postare, o poveste sau o explicație tehnică – dar spusă simplu, fără limbaj corporatist.

“Filmat cu telefonul, editat smart, publicat strategic.”

Pe baza acestor materiale, noi am venit cu:

  • research și scenarii pentru postări
  • copywriting specializat
  • planificare editorială lunară
  • feedback constant și ajustări
  • raportări clare, pentru ca rezultatele să fie mereu transparente.

Astfel, conținutul brut produs intern a fost transformat într-o prezență online coerentă și profesionistă.


Cum am comunicat pe fiecare canal

George Branisteanu are stil de comunicare uman, narativ și inspirațional, care combină:

  • expertiza tehnică (detalii despre proiecte, soluții, tehnologii folosite);
  • valoarea umană (grija pentru comunități, pacienți, siguranță, responsabilitate socială);
  • emoția personală (mândria pentru echipă, sentimentul de contribuție la binele comun);
  • claritatea structurii (postările au început → context, mijloc → explicație tehnică/impact, final → mesaj inspirațional).

Acest tip de comunicare are rolul de a transforma proiectele tehnice – care altfel ar părea reci și greu de înțeles pentru publicul larg – în povești accesibile și pline de sens, cu accent pe impactul social și uman al infrastructurii.

LinkedIn – vocea profesională

  • Pagina de companie Instaplan: 1 postare pe săptămână, cu focus pe proiecte, expertiză și noutăți.
  • Profilul personal al lui George Brănișteanu: 1 postare pe săptămână, cu accent pe leadership și viziune.
  • Creștere organică: invitații către contacte relevante și consolidarea comunității profesionale.

Facebook și Instagram

  • Conținut vizual și storytelling autentic, cu 2 postări pe săptămână.
  • Crearea unei comunități prin postări accesibile, atractive și interactive.
  • Atragerea de potentiali angajati

TikTok – autenticitate și trenduri

@gb.instaplan

Voi nu tot așa? 🤣 În inginerie, munca în echipă este ușor diferită, dar este cea care aduce inovație și cele mai bune rezultate 💪🏽 Și noi, chiar avem echipă faină. Probabil ați văzut deja asta 😍 #gbinstaplan #instaplanteam #instalatiiperformante #echipadeingineri #funatwork #funnyvid #inginerie

♬ I WANNA FFFF YOU DANCE CHALLENGE – 𝕸𝖆𝖘𝖙𝖊𝖗 𝕮𝖍𝖗𝖎𝖘𝖘𝖊𝖗
@gb.instaplan

Dacă ești inginer, știi despre ce vorbim 😅 Am creat acest cont să împărtășim lucruri utile, dar desigur, să ne mai și descrețim mințile concentrate 😁 Așa că așteptăm ideile tale în comentarii, despre subiecte de interes pe care ți-ar plăcea să le abordăm 🙌🏽 #gbinstaplan #instalatiiromania #instalatiiperformante #inginerie #statiidepompare #funnyvids #fyp

♬ original sound – GB Instaplan
  • Videoclipuri scurte, filmate intern, care combină trenduri virale cu mesaje relevante pentru business.
  • Interviuri și explicații simple, subtitrate și cu sunet de calitate, pentru a aduce informația aproape de public.

Concluzia

Știm, stațiile de pompare apă uzată chiar nu e sunt un subiect sexy. Dar nici nu trebuie să fie.

Instaplan nu comunică pentru aplauze. Comunică pentru a arăta cum se face meserie cu responsabilitate.

Și noi, Boloboc, suntem acolo ca să-i ajutăm să pună asta în cuvinte și imagini.

Vrei să îți găsești vocea ta autentică? Noi nu venim cu rețete universale. Venim cu întrebări bune, structură solidă și livrabile care nu sună a marketing.

© Copyright Boloboc 2025

CDC Venture Partners
RO42177688