Urgența climatică din perspectiva de marketing

În timp ce criza climatică face ravagii, nesiguranța economică face ca bugetele și resursele să fie supuse unei presiuni imense. Nu sunt primele hopuri pe care companiile trebuie sa le treacă în viața lor, dar trebuie să fiți atenți să nu pierdeți oportunitățile de creștere, care exista chiar și în recesiune. 

Sustenabilitatea nu este ceva de care să ne ferim. Dar este o chestiune de supraviețuire – pentru brandul dumneavoastră, pentru oameni și pentru planetă. 

Iar provocarea sustenabilității de astăzi este o șansă de a inova și de a conduce în industria în care vă aflați. 

Companiile cu peste 500 de angajați, vor fi obligate să facă raportări pe criterii de sustenabilitate începând cu exercițiul financiar al anului 2024, urmând ca din 2025 și 2026, să se extindă și către companiile cu peste 250 de angajați și ulterior către companiile mijloci și mici. 

Spunând povestea voastră autentică în direcția decarbonizării, vă puteți folosi de marketing pentru a educa și a inspira alegeri mai bune în rândul publicului și diferenția de competiție. Indiferent unde vă aflați în călătoria de sustenabilitate, vă puteți comunica progresul, puteți încuraja acțiuni mai ample și puteți câștiga încrederea consumatorilor.

Dacă teama de „greenwashing” vă împiedică să vă spuneți povestea sustenabilității, s-ar putea să ignorați una dintre cele mai mari oportunități comerciale ale timpului nostru. 

Știm că vă pasă de viitor. Știm că aveți o poveste de spus. Iar publicul vostru vrea să știe ce face brandul vostru pentru a reduce emisiile de carbon, pentru a stabili obiective tangibile și pentru a face cu adevărat o diferență.

Povestea voastră de sustenabilitate este mai puternică decât credeți. Dacă există o acțiune îndrăzneață și autentică, nu este vorba de greenwashing. 

Marketingul de sustenabilitate nu înseamnă doar supraviețuire. Pentru a câștiga cu adevărat în această eră a incertitudinii, mărcile trebuie să fie admirate și susținute.

O soluție pentru a crea aceste legături cruciale constă în a asculta cu atenție și a arăta prin acțiuni vizibile cum răspundeți nevoilor și neliniștilor consumatorilor. În cele din urmă, este vorba despre întoarcerea la acele principii esențiale ale unui marketing bun, bazat pe oameni și găsirea celor mai bune modalități de a vorbi cu publicul prin povești care să rezoneze și să îl mobilizeze pentru schimbare.

Cheia pentru a converti consumatorii este educarea acestora și sprijinirea lor pentru a înțelege cum sustenabilitatea poate și ar trebui să se aplice în luarea deciziilor zilnice. Mesajele trebuie să fie clare, specifice și ușor de aplicat. 

După cum spune Mark Carney, sustenabilitatea este una dintre cele mai mari oportunități comerciale ale timpului nostru. Iar el este un economist destul de iscusit și un ecologist convins. Ecologia poate însemna creștere. De ce? Pentru că sustenabilitatea și transparența sunt ceea ce doresc consumatorii acum. 

În perioada următoare, se anticipează că mult mai multe companii de construcții vor îmbunătăți modul în care își demonstrează impactul pozitiv asupra comunității, prin implementarea unor parametri și măsuri privind dezvoltarea forței de muncă locale, educația și diversitatea forței de muncă. 

Pentru a rămâne competitivi și pentru a construi unui viitor mai bun, companiile vor trebui să prioritizeze și să inoveze modul în care identifică, planifică, livrează și evidențiază strategiile ESG care nu numai că respectă cerințele de reglementare și cererile investitorilor, ci și aduc beneficii comunităților în care își desfășoară activitatea. 

Costul de a nu investi în sustenabilitate este prea mare pentru a fi ignorat. Dar asta nu înseamnă că este ușor de finanțat și de parcurs.

ESG (mediu, social și guvernanță) nu va mai fi un aspect opțional pentru companii – ci va fi un aspect esențial pentru asigurarea succesului comercial și a creșterii în 2023 și în viitor. 

Într-o lume post-pandemică, umbrită de criza climatică, consumatorii și angajații doresc ca mărcile să acționeze mai responsabil și se așteaptă să vadă dovezi ale unor eforturi cu adevărat durabile în cadrul proceselor de afaceri și al lanțurilor de aprovizionare. Vestea bună este că investiția în inițiative ESG – și o bună comunicare a acestora către consumatori – aduce beneficii comerciale tangibile, inclusiv o cotă de piață mai mare, și retenția angajaților pe durată mai lungă. 

Oamenii sunt din ce în ce mai dispuși să cumpere produse durabile și sunt pregătiți să plătească în plus pentru acestea. Potrivit unei cercetări recente efectuate de firma de consultanță Deloitte, peste 40% dintre consumatori aleg deja mărcile percepute ca fiind sustenabile în detrimentul celorlalte, iar unul din patru spune că ar plăti mai mult pentru ele.  Povestea sustenabilității este un instrument eficient pentru a transforma intențiile nobile ale consumatorilor în acțiuni, iar mărcile care sunt puternice, autentice și influente în promovarea unor alegeri mai bune se vor bucura de câștiguri comerciale și de reputație.

Pe lângă consumatori, angajații reprezintă, de asemenea, o parte esențiala pentru companii. Companiile care își asumă un angajament față de obiectivele ESG au mai multe șanse de a atrage și de a păstra talentele, în special în rândul lucrătorilor din generația Z. Un sondaj recent realizat de The Telegraph a constatat că o treime dintre forța de muncă din Gen Z au respins oferte de muncă pe baza bilanțului de sustenabilitate al unei companii. Un scop puternic al brandului și alinierea la obiectivele ESG duc la o mai bună inovare, la o mai mare implicare a angajaților și la un sentiment mai mare de ambiție comună și un impuls care generează mai multă valoare.

Este clar că povestea ESG nu mai este doar o chestiune de a face un lucru bun pentru planetă, ci și un lucru inteligent pentru afaceri. Prin comunicarea unor acțiuni sustenabile reale și prin asigurarea investițiilor, companiile pot asigura creșterea, inovarea și performanța comercială, contribuind în același timp la menținerea unei planete sănătoase și prospere pentru generațiile viitoare.

Greenwashing joacă pe seama dorinței consumatorilor de a trăi în mod durabil și distrage atenția de la practicile de mediu proaste. Este o stratagemă de marketing care ne păcălește să credem că produsele sau companiile sunt mai durabile decât sunt în realitate. 

Termenul „greenwash” a fost inventat de ecologistul Jay Westerveld în 1986. A durat 37 de ani, dar lumea se trezește la tacticile de manipulare folosite de companii pentru a continua să profite de pe urma distrugerii planetei. 

Volkswagen a fost criticat pentru că nu a abordat în mod adecvat problema propriilor emisii de carbon – care ar trebui să fie întotdeauna primul pas în strategia de sustenabilitate a unei companii, înainte de a se ajunge la compensarea emisiilor.

Chiar până la izbucnirea scandalului în septembrie 2015, VW făcea afirmații ecologice îndrăznețe. Printre altele, marca auto susținea că este pe cale să își reducă amprenta globală cu 25% până în 2018, comparativ cu nivelurile din 2010.

Percepția clienților a fost afectată într-un mod care nu se va recupera rapid sau ușor.

Într-o situație de evitat o criză, sa nu fie acesta singurul moment când comunicați cu publicul. Trebuie sa aveți o comunicare constantă și atunci când e bine și atunci când e rău, ca să aveți credibilitate în fața publicului. 

Iar cu cat o companie are expunerea mai mare, creste si riscul. V-ați setat o strategie de a comunica în permanență?

Puține mărci sunt mai iconice în întreaga lume decât LEGO. Timp de peste 60 de ani, brandul a dat posibilitatea a sute de milioane de oameni să experimenteze bucuria, cărămidă cu cărămidă. 

Create ca parte a efortului companiei de a fabrica toate produsele sale din materiale sustenabile până în 2030, Lego a creat primul său prototip de cărămizi folosind plastic PET reciclat. O sticlă de plastic de un litru oferă suficient material pentru aproximativ 10 cărămizi.

Pentru a se investi în povestea voastră  de sustenabilitate, consumatorii trebuie să se poată imagina acolo cu voi  – acum și în viitor.

Împărtășiți-vă progresele – Cele mai autentice mărci etice fac ca informațiile despre agenda lor sustenabilă să fie cât mai clare și mai accesibile. Informațiile despre obiectivele voastre de sustenabile și progresele înregistrate ar trebui să fie ușor de găsit, de consultat și de înțeles pentru fiecare consumator.

Nu încercați să vă ascundeți scheletele – Fiți sinceri cu privire la greșelile din trecut și la provocările actuale pentru a le depăși. Sustenabilitatea nu este o problemă în alb și negru. Mărcile nu sunt fie sustenabile, fie nu; fie bune, fie rele. Fie fac lucruri sustenabile, fie nu se deranjează. Publicul voastră  apreciază umilința și autenticitatea, așa că recunoașteți-vă greșelile – nu le îngropați. Arătați datele din spatele motivelor pentru care sunteți mai buni acum.

Colectați acreditări – Fiecare afirmație pe care o faceți trebuie să fie susținută și certificată. Asigurați-vă o credibilitate consistentă cu calificări. Folosiți standarde internaționale ale unor organizații de încredere (de exemplu, ISO) și verificați periodic declarațiile voastre  sunt actuale și încă relevante. 

Evitați imaginile clișeice și jargonul – A spune povestea sustenabilității nu înseamnă să vă reinventați brandul. Consumatorii sunt din ce în ce mai desensibilizați la estetica clișeelor ecologice și la afirmațiile exagerate ale cuvintelor la modă. Nu renunțați la ceea ce publicul voastră  cunoaște și iubește la voi.

Faceți bine pentru a vă simți bine – Marketingul cu adevărat sustenabil merge dincolo de a-i face pe consumatori să se simtă bine în legătură cu consumul lor. Este vorba despre a face de fapt bine împreună. Consumul excesiv ne-a adus în această situație, așa că este de datoria marketingului să găsească modalități de a încuraja publicul să consume mai puțin, dar mai bine. 

Creați conținut pe care oamenii îl doresc – Storytelling-ul este puternic, deoarece creează o conexiune emoțională între o companie, produsele sale și clienții săi. Un storytelling eficient sporește implicarea între un brand și publicul său, poate ajuta la construirea încrederii și loialității prin umanizarea brandului.

The time for us all to act is now.

Facebook
LinkedIn

Contactează-ne

Dacă ai o întrebare legată de serviciile pe care le oferim, contactează-ne

adresă

Ion Mihalache 15-17, Mindspace Victoriei, București

telefon

0040 722 224 402